Detaliu al 'Life 2', un segment vibrant al picturii circulare de Flori Buldus, capturând o feliuță din simbioza dintre lumea subacvatică și cea botanică.

Galerie

Descoperă colecția noastră de artă

Faded memories

1.400 

„Faded memories”, un cityscape creat de artista Ioana Man, face parte din seria „Momente de lumină”. În această serie, artista reprezintă un landscape citadin, care aduce privitorul în acel substrat al memoriei unde ceea ce a fost trăit într-un peisaj urban este narat apoi pe pânză, în urma contemplării. Lucrarea reprezintă strada Bariţiu din Cluj-Napoca, respectiv două dintre cele patru palate eclectice de pe strada Horea, Babos şi Székely. În trecut, palatele marcau poarta vechii cetăţi a oraşului.

Tablourile în care regăsim elemente și secvențe dintr-un landscape sau cityscape sunt fragmente observabile în mediul înconjurător. În „Faded memories”, artista Ioana Man activează ceea ce inițial pare static, folosind elemente vivante, precum siluetele oamenilor, pentru a accentua mișcarea și detaliile narațiunii reprezentate.

Compozițiile monocrome, împreună cu folosirea pigmentului auriu, creează în „Faded memories” lumină. Acest artificiu face ca alternanța dintre intensitatea și estomparea luminii să evidențieze tocmai detaliile de impact ale peisajelor. Așadar, pictorița Ioana Man, prin suprapunerile și texturile care susțin ideea de lumină și de scurgere a timpului, redă în landscapes și cityscapes acele amintiri ușor de accesat, inclusiv de către privitor.

Vândut

Categorie: Etichetă:

Informații suplimentare

Autor

Ioana Man

Dimensiune

95 x 100 cm

Tehnică

acrilic pe pânză